www.voluntariat.ro/ce_este_voluntariatul.htm

Arta răbdării de a clădi destine

                                                 Interviu cu doamna Eniko Zsiga

    Doamna Eniko Zsiga, reprezentant al Organizaţiei “World Vision”, organizator şi coordonator al taberei de creaţie “ Jurnaliştii la înălţime”, desfăşurată la Muntele Băişorii în intervalul 9-12 august 2011, a avut amabilitatea de a ne satisface curiozitatea răspunzând unei serii de întrebări care informează asupra specificului activităţii  Fundaţiei “ World Vision” şi, în speţă, a implicaţiilor organizării unei tabere de o asemenea anvergură.

   Astfel, am aflat din mărturisirile domniei sale că “World Vision” este o organizaţie creştin-umanitară care desfăşoară activităţi pe plan naţional, implicit în judeţul Cluj, promovând proiecte axate pe dezvoltarea comunitară. “Avem proiecte în 13 comunităţi rurale, si avem patru mari domenii pe care lucrăm: domeniul educaţiei, cel economic, domeniul societăţii civile şi cel al managementului proiectelor”.

   Întrebată care este rolul domniei sale în cadrul organizaţiei, d-na Eniko Zsiga a declarat că de-a lungul celor 16 ani de când activează aici a coordonat două proiecte: “unul pe educaţie pentru dezvoltare - cu tineri între 14-18 ani- iar celălalt proiect se derulează în cadrul unui program de sponsorship şi lucrez pe sectorul educaţie”

Solicitându-i-se câteva detalii privitoare la motivul organizării taberei” Jurnaliştii la înălţime”, a afirmat că ceea ce a generat ideea organizării acesteia a fost tocmai “mulţimea proiectelor primite din partea şcolilor care solicitau susţinerea redactării unei reviste şcolare (7 şcoli). Astfel, ne-am gândit că ar fi o idee interesantă să ne strângem cu toţii şi să învăţăm cât mai multe despre maniera de realizare a unei reviste”. Continuând, a subliniat faptul că acesta a fost, de altfel, şi scopul organizării taberei, respectiv “iniţierea copiilor în a-şi însuşi diferite tehnici, de a învăţa cum se redactează un articol, cum se ia un interviu, cum se realizează corect nişte poze frumoase, reuşite ”.

   Satisfăcându-ne curiozitatea, domnia sa ne-a mărturisit mobilul care a determinat cooptarea copiilor din anumite şcoli (comunitaţi) în aceste acţiuni: “în aceste comunităţi sunt deja reviste şcolare. Este vorba despre Apahida, Aghireş, Baciu, Bonţida, Băişoara, Gilău şi Iara, şcoli care s-au interesat mai mult de continuarea revistelor şcolare. Prin urmare, am decis că este momentul ideal să investim banii în ceva interesant”.

   În privinţa măsurii în care obiectivele propuse au fost atinse, d-na Eniko Zsigo s-a declarat mulţumită, fiind plăcut surprinsă de “interesul pe care l-au arătat copiii”, în pofida multitudinii activităţilor, apreciind că “fiecare lucrează câte ceva, are idei, combină idei, realizează programe interesante.” Totodată, a punctat faptul  că nu se aştepta la rezultate imediate, ci, mai degrabă, la unele de perspectivă materializate în reviste şcolare: “Rezutatele, poate, o să se vadă anul viitor, când vom citi reviste ale fiecărei şcoli (implicate n.n.).”

   Conştienţi că organizarea unei tabere presupune un efort apreciabil, am fost surprinşi de faptul că singurele dificultăţi cu care s-a confruntat (sau  pe care ni le-a destăinuit!) au fost reprezentate de necesitatea identificării unei locaţii adecvate şi de selecţia copiilor care şi-au manifestat dorinţa de a participa în tabără -“a fost foarte greu să selectăm doar 6-7 copii din fiecare comunitate.”

   Cât priveşte motivul alegerii Muntelui Băişorii ca locaţie, e simplu de înţeles, precum remarca şi domnia sa: “atât oferta generoasă de locuri de cazare (50) sau frumuseţea zonei, cât şi  buna colaborare a Fundaţiei “World Vision” cu Palatul Copilului aflat în zonă .”

  Schimbând registrul, dând discuţiei o notă mai puţin sobră, (aflaţi fiind, totuşi, intr-o tabără la munte!) ne-am permis să sondăm mai adânc şi, astfel, am aflat că... ultima dată când domnia sa a îndrăznit să se caţere  într-un copac a fost acum doi ani, într-o tabără... dar, n-a reuşit să bată vreun record, ajungând doar pe la jumătatea acestuia...

“Noroc că avea crengi... că altfel...”

 

 

            Lomoră Carla  & Company  alias “ Grupul de la Contadora”


 

 

 

 

Cum se desfăşurau şezătorile?

Şezătoarea a constituit unul din obiceiurile cu rol foarte important în viaţa socială a satului Iara. La şezătoare se lucra, se cânta, se spuneau poveşti, se practicau unele jocuri sociale, adică se transmitea şi se prelua tradiţia populară. Semnificaţia socială a şezătorilor consta în faptul că ele contribuiau la menţinerea unei mentalităţi colective în comunitatea satului.

              - Cum era o şezătoare în Iara?

               La Iara şezătoarea este un obicei străvechi. Spun bătrânii satului că ei işi amintesc de şezători din copilaria lor, de la părinţii lor. Şezătorile se organizau în perioada iernii, după sărbătorile de iarnă şi până când începea postul Paştelui. Această perioadă este numită de săteni "Câjlegi". De obicei se organizau pe zone / străzi ale satului.

Se adunau mai mulţi oameni la câte o casă, seara, de pe la ora 18 (după ce terminau treaba cu animalele de pe lângă casă) şi şezătoarea ţinea până pe la miezul nopţii. Casele la care se ţineau şezătorile se schimbau prin rotaţie, între membrii grupului de vecini. Erau şezători de adulţi şi şezători de tineri. De organizare se ocupau femeile şi fetele.

La şezători, femeile lucrau: se ţesea la război (gazda), se torcea, se depăna lâna, se scărmăna lâna, se tricota, se făceau ciucuri etc.. Bărbaţii care participau ajutau şi ei câteodată, la depănat lâna. Şezătorile organizate de fete erau un prilej bun de a se întâlni cu feciorii din sat. Feciorii aveau privilegiul de a-şi alege şezătoarea la care merg. Câteodatâ adulţii şi tinerii se adunau împreună la şezătoare, dar în încăperi diferite: cei batrâni în casă, cei tineri în tindă. Nu se ţinea cont de situaţia materială a oamenilor, se întâlneau la aceeaşi şezâtoare şi săracii şi cei mai înstăriţi. Gazda îi servea pe cei de la şezătoarea cu grăunţe de porumb fierte, cu zahăr, şi, câteodată şi cu gogoşi ("pancove").

           Atmosfera era veselă: se cânta, se spuneau poveşti, glume, ghicitori, "se punea ţara la cale". La şezătorile tinerilor era zarvă mai mare, se lucra mai puţin, feciorii "furau" fusul fetelor pe care le plăceau şi fugeau afară, iar fata "era nevoită" să meargă afară să-şi recupereze fusul!

La casele la care erau si copii mici, aceştia trăgeau numai cu urechea la ce se petrece la şezătoare. Ei ar fi trebuit să doarmă, în patul aranjat ca un cort (pat cu "herneu"), de unde nu prea puteau vedea ce se petrece. Numărul straturilor de cuverturi ("lepedeaua") care formau "paravanul" patului (folosit drept "cort") era direct proporţional cu starea materială a gazdei.

 

                                                         ( Lomoră Carla- cls. a VIII-a B)

              

        

       Şezătoare organizată de elevii claselor V-VIII

                         

 

 

 

 

Acrostihuri...

     Iara, aşa cum o vedem noi!

Iara...

Iubitoare, plină de istorie

Amintiri de neuitat, sat asemenea unor tablouri de Grigorescu…

Razele soarelui cântă pese tot

Aducând căldură, oferind speranţă…

                       ( Moisă D., Rad Ghe., Cordiş L.- cls. a V-a A )

 

              Plaiuri fermecate

 

     Iara, satul harnic şi vesel

     Alină sufletul oamnenilor frumoşi.

    Râurile de cristal sclipesc în noapte

    Armonios !

          ( Tehei R., Ciungradi A., Rezmiveş M., Teodorel D.-cls. aVIII-a A)

 

                      Iara, sufletul Ardealului

 

          Iara, Inima Ardealului,

         Alină sufletul sătenilor cu-al ei glas suav.

         Renumit ca o metropolă, arzător ca soarele,

         Acesta-i singurul loc ce ne oferă nemurire!

                           ( Oltean B., Baciu M., Morariu R., Bia E. –cls.a VII-a A)

 

                       Satul meu, un basm frumos

 

               Iara, soare arzător, susur

               Ademenitor, alintând cu glasul său ... dorul.

                     Răsună ca un ecou din inima munţilor

                    Adorând tot ce-i mai sfânt ...  satul.

                           (Păcurar C. Suciu L.,Vitan D.,Buş C., Luca L.-cls. a VII-a A)

 

                                           Spiritul Apusenilor

 

                        Iată, sat mândru!  De veacuri

                                 Aşteaptă, cântând şi dansând!

                                 Râuri de cristal... timpul picură...

                                 Acum... suntem noi... o clipă... Să ne bucurăm dar!

                                           ( Popa A., Albuţ A., Şerban A., Popa R. –cls. A VII-a A)

 

http://tinyurl.com/87rrgng

" Veşnicia s-a născut la sat"

Motto:„  A trăi în sat înseamnă a trăi în zarişte cosmică şi în conştiinţa unui destin emanat din veşnicie.[...] Mândria satului de a se găsi în centrul lumii şi al unui destin ne-a menţinut şi ne-a salvat ca popor peste veacurile de nenoroc. Satul nu s-a lăsat ispitit şi atras în istoria făcută de alţii peste capu nostru. El s-a păstrat feciorelnic neatins în autonomia sărăciei şi mitologiei sale pentru vremuri când va putea să devină temelie sigură a unei autentice istorii.”

                                                                    

                                                                                 ( Lucian Blaga - „Elogiul satului românesc”)

 

  În numărul actual al revistei am încercat să realizăm o pledoarie pentru satul tradiţional românesc, exemplificat aici prin satele aparţinătoare comunei Iara, o pledoarie-imbold pentru a descoperi farmecul acestor locuri şi frumuseţea sufletului oamenilor ce populează aceste meleaguri; o pledoarie pentru conservarea valorilor culturale autohtone; totodată, o pledoarie pentru redescoperirea şi definirea identităţii naţionale.

  Aflat la răspântia dintre milenii, comuna  Iara, la fel ca majoritatea satelor româneşti, riscă să fie invadat de elementele moderne ale civilizaţiei urbane. Astfel, schimbările înfăptuite astăzi în satul tradiţional, datorită evoluţiei fireşti a societăţii, substituie încetul cu încetul imaginea satului de altă dată. Cu toate acestea, mireasma satului de patriarhal persistă în cugetul şi inimile multora dintre semenii noştri, copleşindu-le fiinţa, ori de câte ori păşesc în amintire!

  În ideea redescoperirii în rusticitate a originilor noastre multiseculare, i-am provocat pe elevii noştri să cerceteze obiceiurile locale ce mai dăinuie încă, invitându-i să reflecteze mai întâi la versurile ilustrului filozof şi poet român Lucian Blaga care susţinea în al său poem „Sufletul satului” că „veşnicia s-a născut la sat”.

  Ulterior, aceştia au luat contact cu preţioasele creaţii artistice ale stăbunilor, observând îmbrăcămintea bogat ornamentată a portului tradiţional, uneltele confecţionate ndin lemn sau metal în cadrul vizitării Muzeului Etnografic din Cluj-Napoca.

  În cadrul campaniei de documentare iniţiate în primăvara acestui an şcolar, copiii, grupaţi în echipe de cercetare  au investigat diferite izvoare locale, în calitate de cercetători istorici, geografi, etnografi, poeţi, desenatori, fotografi, jurnalişti şi arhitecţi, în încercarea de a-şi cunoaşte cât mai bine valorile locale şi de a surprinde cât mai fidel elementul autohton transpus prin diferite forme de manifestare.

  Într-o etapă ulterioară, elevii claselor a VII-a A şi B, dar nu numai ei, au încercat să promoveze imaginea comunei Iara, sub aspect turistic,  reflectând specificul comunei Iara în creaţiile lor- poezii, descrieri literare, descrieri ştiinţifice, desene, machete, reclame publicitare, articole, fotografii, filmuleţe-video, interviuri, pe care le-au prezentat ulterior în cadrul concursului interclase „Satul meu natal”!

  Sperăm ca efortul lor să fie apreciat de membrii comunităţii noastre şi să îşi atingă scopul: atragerea pe aceste plaiuri a  cât mai multor turişti!

De asemenea, sperăm ca, prin toate acţiunile pe care le-am promovat la nivelul şcolii noastre pe parcursul acestui an şcolar, să fi reuşit să le stimulăm copiilor noştri dragostea pentru plaiurile natale, dorinţa de a perpetua tradiţiile şi obiceiurile locale, totodată,  să le insuflăm mândria că  aparţin satului lor.

                                                                                            ( prof. Vicovan Iulia)

 

 

 

 

 

MICI REPORTERI ÎN ACŢIUNE...

- Ce impresii or fi avut copiii în încercarea lor de a face pe reporterii? – mă întrebam curioasă, observând că se crease o adevărată modă în a solicita camera de filmat  a şcolii sau a preda materialele realizate pe diverse carduri, constrânsă fiind  să ma plimb cu laptopul după mine, indiferent de momentul zilei!

Iniţierea în tainele tehnicii interviului a fost sumară, mărturisesc, deoarece trebuia să mă limitez  la spaţiul temporal al orarului elevilor, cu atât mai mult cu cât, mulţi dintre ei, venind de pe sate, sunt condiţionaţi de programul microbuzelor ce asigură transportul şcolar!

Pe această cale, doresc să îmi cer scuze copiilor pentru pauzele pe care, în dorinţa de a-i pregăti mai temeinic, le-am “mâncat”, totodată, colegilor mei, pentru supliciile la care i-am supus! Sper ca toţi să înţeleagă, că în condiţiile în care eşti constrâns să lucrezi de unul singur, este destul de greu să nu deranjezi pe nimeni, oricât ţi-ai dori!

Făra a mai întinde vorba, voi spicui, în cele ce urmează, câteva impresii ale elevilor care au fost implicaţi în activităţile campaniei de documentare “ Valori spirituale ale satului tradiţional românesc”.

“A fost o experienţa inedită! Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost ospitalitatea cu care am fost primiţi” mărturiseşte Bianca Popa din clasa a VII-a B, continuând astfel: “...pornind la “vânătoare” de tradiţii, alături de prietenii mei, Sergiu Căbulea şi Bica Andreea, am avut ocazia să cunosc mai bine satul Cacova-Ierii. Bunica prietenei mele ne-a încântat cu glasul său, făcut parcă să fredoneze colinde, cu frumuseţea costumului său popular, dar şi cu  interiorul arhaic, bătrânesc ( al casei), despirns dintr-un alt veac. Continuându-ne periplul, am intrat la lelea Tudorică, ce ne-a servit cu mâncare de post şi cu vişinată. Deoarece intenţionam să colectăm şi câteva regionalisme, am intrat la tanti Leontina, unde, uitând de post, am mâncat sarmale pe săturate...”

Morariu Ruben, alături de sora sa Andreea, Sucar Răzvan, Albuţ Adi şi fraţii Bia Otniel şi Emanuel, au investigat obiceiurile specifice  confesiunii lor - Martorii lui Iehova. Conform declaraţiilor lor, s-au descurcat destul de bine : “ Mai întâi ne-am gândit pe cine să intervievăm [...]. Interviurile au reprezentat o provocare, deoarece, pentru noi era prima experienţă de acest gen ! Dacă Oti a avut mari emoţii, Adi şi Răzvan au fost mai degajaţi, poate şi pentru că, Răzvan, fiind mai mare decât noi, are mai multă experienţă ! Primele două interviuri le-am realizat seara şi ne-a fost cam frică să mergem pe la casele oamenilor (Mircea Morariu, Perşa Vasile, Szilagyi Aurel, Tavi Vâtcă). Ruben s-a ocupat cu filmatul, iar Andreea a transcris cântecele religioase. Interviurile sunt reuşite, însă, noi  considerăm că e loc de mai bine!” .

La Făgetul-Ierii, o echipă de copii inspiraţi (Paşc Ana-Maria, Serban Amalia, Popa Andreea, Curşeu Răzvan, Lung Roxana) au vizitat-o pe doamna Lung Elena, căreia îi mulţumesc pe această cale, întemeietoare a Muzeului Etnografic al satului Făgetul-Ierii. Iată mărturiile copiilor: “Doamna  Lung Elena ne-a primit cu braţele deschise, dornică de a ne povesti toată istoria muzeului, în pofida faptului că starea sa de sănătate este precară. [...] ne-a prezentat costumele populare, pe care, eu, Răzvan şi Roxana, le-am îmbrăcat. Ne-a povestit, totodată, despre înfiinţarea muzeului, despre şezătorile care au avut loc aici, despre motivul desfiinţării acestuia. Domnia sa a fost foarte bucuroasă că vrem să ducem  mai departe tradiţiile specifice locului, încurajându-ne să le promovăm şi să le perpetuăm.”

Copii care au colindat satul Agriş ( Moisa Gabriela, Sandru Laura, Luca Andreea, Moisa Andrei)          exclamă : “ Surprindere şi admiraţie ne-a trezit tot ceea ce ne-a fost dat să vedem şi să auzim! Interiorul caselor bătrâneşti vizitate, frumoasele farfurii pictate manual, strălucirea portului popular specific zonei, despre care oamenii ne-au spus cu câtă trudă a fost ţesut şi cusut, totul părea desprins dintr-un trecut foarte îndepărtat. Ni se părea că trăim într-un basm, teleportându-ne în trecut, la vechile noastre tradiţii!”.

Unii (Bistrean Paul şi Geana Adrian) afirmă sincer : “Am vizitat o bătrânică pe care am filmat-o  - cu camera ascunsă- iar la ieşirea din casă am recunoscut că o filmasem. Am fost rugaţi să nu postăm pe internet materialul filmat. Prevăzând că nu o vom asculta, a exclamat: < - No, dă-i pace! > ”.

Nu pot decăt să mă declar foarte mulţumită, dragi copii ( nominalizaţi sau nu în acest articol ), de efortul depus de voi! Indiferent de cantitatea sau de calitatea materialelor, sper ca experienţa trăită să vă fi determinat să reflectaţi la ceea ce este cu adevărat de valoare...

De asemenea, promit ca în semestrul viitor să iniţiez o altă campanie de aceeaşi natură, în ideea de a ilustra şi obiceiurile autohtone speifice Sărbătorii Paştelui şi nu numai, prilej de a vă exersa abilităţile de reporteri-jurnalişti sau cameramani-fotografi!

                                                                                                                     (  profesor   Iulia Vicovan )

 

O şezătoare de neuitat!

 20 dec. 2011

             Pe data de 13 octombrie 2011, într-o duminică însorită, dar rece de toamnă, noi, elevii din cadrul colectivului de redacţie al revistei “ Cântecul-Cuvintelor”, în calitate de reporteri şi membri ansamblului folcloric “Făgeţeanca”, am dat curs invitaţiei domnului primar Popa Ioan Dorin de a participa la “Sezătoarea de prinderea postului”, eveniment cultural-artistic organizat la Cacova-Ierii de Primăria comunei Iara şi de către membri Composesoratului Cacova, condus de domnul Vana Valer.

În ideea reînvierii, a relansării, tradiţiilor locale s-au prezentat colinzi vechi, dansuri populare autohtone  şi obiceiuri specifice zonei – strigatul peste sat sau obiceiul prişcălitului. Pe lângă toate acestea, s-a organizat şi un concurs de regionalisme şi arhaisme , explicându-ni-se semnificaţia lor.

Printre invitaţi s-a numărat şi domnul Zamfir Dejeu, fin observator şi cercetător al folclorului românesc, promiţând că va edita o carte, în care va aminti şi de tradiţiile , de folclorul din zona noastră.

Ansamblul “Făgeţeanca” condus de domnul Canta Martin şi acompaniat de instrumentiştii: Bogdan Dumitru (vioară), “Piticu”(acordeon), Ion din Boc (ceteră), au încântat asistenţa prin suitele de dansuri prezentate ( Purtata, Oaşu, Tabloul).

Ceea ce a făcut, însă, deliciul publicului a fost Prişcălitul, obicei vechi, cu  specific local, prezentat de fiii satului Cacova-Ierii, obicei care se caracterizează prin prinderea flăcăilor care au păcătuit în timpul Postului Mare şi pedepsirea lor în cadrul slujjbei de Vecernie din Duminica Paştelui ( fiind, de fapt, obligaţi să=şi recunoască greşala). Încercând să exemplifice aceasta cutumă, organizatorii, bărbaţi mai vârstnici şi “cu scaun la cap” l-au luat cu japca chiar şi pe distinsul domn “primar –flăcău”, care, se pare că “păcătuise” , de vreme ce a fost lovit la f..d!

            În acelaşi ton destins au continuat “ostilităţile”, cete de colindători, constituite din femei şi bărbaţi în etate, încântându-ne cu un program de colinde vechi, autohtone.

Dar, în pofida atmosferei plăcute, pline de voie bună, colegii noştri mai mari, şi-au intrat în atribuţii, neuitând de ce veniseră: Carla Lomoră i-a intervievat pe d-nul primar Popa Dorin şi pe domnul Vana Valer, iar Bârdea Robert şi Curşeu Răzvan ne-au oferit tuturor o mostră de cum se face o filmare “profi” ( sic!)!

             Pentru ca lumea să cunoască toate aceste tradiţii, echipa de redacţie a revistei a postat acest eveniment şi pe internet! În perioada următoare am început să culegem colinzi vechi şi obiceiuri specifice tuturor satelor aparţinătoare comunei Iara, în cadrul campaniei de documentare “ Valori spirituale ale satului tradiţional românesc”!

Speranţa noastră este ca aceste tradiţii să nu fie uitate, ci să fie continuate de generaţiile viitoare! Sentimentul deosebit pe care ni l-a declanşat participarea la această şezătoare a fost acela al responsabilităţii… de a reaşeza ceea ce ne reprezintă acolo unde-i este locul: în sufletele tuturor şi în existenţa cotidiană a fiecărui adevărat ierean, cacovean, surducan…

 

                            (Păcurar Camelia, Serban Amalia, Luca Laura & Moisa Gabriela)

 

 

Interviuri, interviuri, interviuri ...

             Domnul Popa Dorin Ioan, primar al comunei Iara, organizator al activităţii culturale “Sezătoare   de prinderea postului la Cacova-Ierii”, desfăşurată în data de 13 octombrie 20011, la Cacova, a avut amabilitatea de a ne satisface curiozitatea, răspunzând unei serii de întrebări care informează asupra specificului activităţii, respectiv, a implicaţiilor organizării unui eveniment de o asemenea anvergură.

              Întrebat fiind care a fost scopul organizării evenimentului cultural la care am fost invitaţi, a afirmat că prin această şezătoare a căutat să le descopere participanţilor tradiţiile populare foarte vechi, care riscă să se piardă şi care merită să fie perpetuate de tineri. Ne-a mărturisit că ideea organizării acestei şezători s-a născut în urma cu câteva săptămâni, când  domnul Zamfir Dejeu, reprezentant al Centrului (Institutului) de Folclor din Cluj- Napoca, a venit şi a cules date referitoare la tradiţiile specifice zonei Ierii.

             Formula şezătorii nu este arbitrar aleasă, fiind adoptată de sătenii din Cacova-Ierii, deoarece acest tip de întâlniri “ aveau loc în trecut odată cu prinderea postului, atât la începutul, cât şi la sfârşitul anului, prilej cu care oamenii, fie discutau, cunoscându-se mai bine, fie îi corectau pe cei care greşeau!”

             Comunitatea din Cacova-Ierii asigură prin aceste activităţi cultural-artistice evocarea momentelor capitale din viaţa colectivităţii săteşti, reuşind să le reînvie, cu tot farmecul ceremonialului specific fiecărui obicei. “Astfel, oferind un model... încercăm să le punem şi noi în practică şi să-i determinăm şi pe cei mai tineri să o facă!” a declarat domnia sa.

              Adevărat fiu al satului Cacova, dovedindu-se a fi un bun cunoscător al obiceiurilor locale, dânsul ne-a oferit detalii referitoare la specificul acestor evenimente, insistând asupra ritualului jocului (dansului popular) desfăşurat la finalul şezătorilor: “Iara fiind plasă, la târgul mare de ţară, se adunau oamenii din toate satele. La finalul şezătorii, se adunau toţi tinerii şi plăteau ceteraşi. După ce îşi alegeau fetele, începea jocul.”

             Convins că prin acest tip de evenimente este posibilă o revigorare a folclorului local în rândul tinerilor, domnia sa a subliniat : “ S-a văzut că tinerii sunt dornici de a cunoaşte vechi tradiţii, de a practica anumite dansuri populare. [...] În urmă cu cinci, şase ani, s-a anunţat că dorim să constituim un grup folcloric şi, uite că am reuşit! [...] Actualmente sunt aproximativ cincizeci de copiii care se întâlnesc săptămânal la Căminul-Cultural, fiind instruiţi de domnul Canta Martin.”

Fiind curioşi de succesul înregistrat în atragerea copiilor şi a tinerilor spre zona fenomenului folcloric, am aflat că nu exista un secret magic, recunoscând doar că aceste şezători le oferă şansa “să vadă, să audă, să simtă folclorul”, pentru că “Dacă nu vezi, nu simţi....dacă nu dansezi, nu are cum să-ţi placă! Vorba proverbului: <Pofta vine mâncând!>”.

Conştienţi fiind de implicarea domnului primar în promovarea şi susţinerea (financiară) a ansamblului folcloric “Făgeţeanca”, l-am întrebat cum reuşeşte şi înţelege  să sprijine perpetuarea tradiţiei acestuia. Dânsul a mărturisit că a existat şi există disponibilitate din partea forurilor publice locale în  a asigura continuitatea acestui ansamblu, amintind de sprijinul financiar (din bugetul local) alocat atât instructorilor, cât şi deplasărilor ansamblului “Făgeţeanca” la diferite festivaluri populare organizate în ţară sau în străinătate. Totodată, a tras un semnal de alarmă vis-a-vis de lipsa implicării părinţilor la acest nivel,  susţinerea acestora fiind necesară, chiar dacă aceasta nu presupune, neapărat, o susţinere financiară: “Sunt şi părinţi pe care nu-i interesează... deşi, normal ar fi să pună puţin suflet pentru că, până la urmă, sunt  copiii lor!”. Domnia sa a subliniat că, spre deosebire de atitudinea  părinţilor, copiii se dovedesc a fi receptivi (aspect observat şi la Cacova).

  Promotor al multor acţiuni cultural-artistice la nivel local, ne-a  împărtăşit câteva experienţe trăite anii anteriori alături de ansamblul “Făgeţeanca”, participant la festivalul internaţional de folclor de la Sauchaux, Franţa: “Francezii, mai ales, au fost foarte impresionaţi de ansamblul “Făgeţeanca”, atât de dansurile prezentate, cât şi de comportamentul copiilor! [...] Am fost un exemplu pentru ei din ambele perspective! ”. De asemenea, a trecut în revistă participarea celor mai mici la diferite festivaluri pe plan intern (prestaţii apreciate de cunăscători din Turda, Câmpia-Turzii sau Cluj-Napoca ), manifestându-şi, însă, regretul că, din cauza dezinteresului afişat de părinţi, copiii au pierdut prilejul de a participa la competiţii culturale internaţionale : “S-a discutat chiar plecarea lor dincolo, doar că părinţii nu au dat curs invitaţiei ! [...] Puteam să mergem în căteva ţări europene apropiate : în Turcia, în Ungaria, chiar şi în Germania, dar... ”. Observându-i-se în mod  vădit  amărăciunea din glas, am dorit să schimbăm registrul, pentru a destinde puţin atmosfera şi l-am provocat să ne răspundă sincer  dacă a fost vreodată

“ prişcălit”. Cu mare diplomaţie a reuşit să evite să ne ofere un răspuns clar.... afirmând : “ Normal ca n-ai cum să nu greşeşti în Postul Mare şi toată lumea are, mă gândesc, greşeli mai mici sau mai mari... ”.

 

                                                                                ( Colectivul de redacţie al revistei Cântecul –Cuvintelor )