sâmbătă, 8 septembrie 2012



 

                                                                       Cine are bătrâni, să-i preţuiască!


Avem copii talentaţi! Nu, nu este o afirmaţie gratuită! Este ceea ce am constatat de-a lungul a trei ani de zile, perioadă în care am avut suficient timp să-i observ  implicându-se în activităţi conexe – în speţă, în munca de elaborare a celor trei numere ale revistei şcolii noastre “Cântecul - Cuvintelor”! Timizi, stângaci, dar cu o dorinţă evidentă de a se afirma, au evoluat treptat, ajungând să fie apreciaţi nu doar pe plan local...

Am avut o şi mai mare satisfacţie, când, după cursurile de iniţiere în tehnica interviului, am realizat cu cât entuziasm şi-au luat rolul în primire, devenind veritabili reporteri-jurnalişti!

Dorind să-i determin să-şi exerseze abilitatea de reporteri, am iniţiat o campanie de documentare pe teren, cu tema “Valori spirituale ale satului tradiţional românesc”!

Deoarece spectrul spiritual şi cultural al comunei Iara este tributar convieţuirii de secole a mai multor etnii şi confesiuni, m-am gîndit la o abordare a acţiunii de documentare, luând în calcul existenţa acestei diversităţi.

Împărţiţi în echipe, aceştia au colindat preţ de trei săptămâni pe la casele oamenilor, reuşind să adune materiale preţioase- veritabile mărturii ale obiceiurilor şi tradiţiilor autohtone, specifice sărbătorilor de iarnă – Crăciun, Anul Nou, Bobotează.

Sovăitori la început, s-au întrecut apoi în a ilustra cât mai fidel atmosfera specifică

satului aflat la răspântia dintre patriarhal şi modern, cu intenţia mărturisită de a surprinde  autenticul, caracterul autohton al portului popular, al interioarelor caselor ţărăneşti, al creaţiilor artistice (colinde, srigături), al obiceiurilor locale milenare.

 Investigaţia a urmărit evidenţierea elementului vetust, care , impunându-se prin frumuseţe şi valoare, a persistat în mentalul colectiv. Şi asta, tocmai în ideea de a-l reînvia şi de a-l perpetua prin intermediul  tinerei  generaţii...

Izvoarele investigate şi materialele selectate de copii vor putea face, prin bogăţia şi calitatea materialelor, obiectul cercetării etnografice a zonei noastre. Ca un corolar al efortului lor, aceştia vor ilustra în cadrul unei şezători, în Ajunul-Crăciunului, obiceiurile şi tradiţiile deosebite ale satelor de pe raza comunei Iara, pe care le reprezintă.

Graţie succesului de care s-a bucurat în rândul elevilor noştri, promit o reeditare a acestei acţiuni pe parcursul semestrului al II-lea al acestui an şcoalar!

Sper ca prin intermediul acestei activităţi să le fi insuflat elevilor noştri respectul, pentru folclorul românesc, pentru valorile populare şi, totodată, dorinţa de a le perpetua...

Pe această cale doresc să le mulţumesc tuturor persoanelor care au răspuns afirmativ solicitării noastre: fiilor  satelor Iara, Făgetul-Ierii, Cacova-Ierii, Valea-Vadului, Agriş, Surduc, Ocolişel, Buru, indiferent de etnie; preoţilor şi pastorilor diferitelor confesiuni care au avut amabilitatea de a le oferi copiilor informaţii suplimentare; dascălilor şi părinţilor care ne-au susţinut în efortul nostru de a face un lucru de valoare!

                                                    

                                                                                                                                                    ( profesor Iulia Vicovan)

 Articol publicat în nr. al III-lea al revistei "Cântecul-Cuvintelor", lansat în luna decembrie 2011.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu