- Ce impresii or fi avut copiii în încercarea lor de a face pe reporterii? – mă întrebam curioasă, observând că se crease o adevărată modă în a solicita camera de filmat a şcolii sau a preda materialele realizate pe diverse carduri, constrânsă fiind să ma plimb cu laptopul după mine, indiferent de momentul zilei!
Iniţierea în tainele tehnicii interviului a fost sumară, mărturisesc, deoarece trebuia să mă limitez la spaţiul temporal al orarului elevilor, cu atât mai mult cu cât, mulţi dintre ei, venind de pe sate, sunt condiţionaţi de programul microbuzelor ce asigură transportul şcolar!
Pe această cale, doresc să îmi cer scuze copiilor pentru pauzele pe care, în dorinţa de a-i pregăti mai temeinic, le-am “mâncat”, totodată, colegilor mei, pentru supliciile la care i-am supus! Sper ca toţi să înţeleagă, că în condiţiile în care eşti constrâns să lucrezi de unul singur, este destul de greu să nu deranjezi pe nimeni, oricât ţi-ai dori!
Făra a mai întinde vorba, voi spicui, în cele ce urmează, câteva impresii ale elevilor care au fost implicaţi în activităţile campaniei de documentare “ Valori spirituale ale satului tradiţional românesc”.
“A fost o experienţa inedită! Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost ospitalitatea cu care am fost primiţi” mărturiseşte Bianca Popa din clasa a VII-a B, continuând astfel: “...pornind la “vânătoare” de tradiţii, alături de prietenii mei, Sergiu Căbulea şi Bica Andreea, am avut ocazia să cunosc mai bine satul Cacova-Ierii. Bunica prietenei mele ne-a încântat cu glasul său, făcut parcă să fredoneze colinde, cu frumuseţea costumului său popular, dar şi cu interiorul arhaic, bătrânesc ( al casei), despirns dintr-un alt veac. Continuându-ne periplul, am intrat la lelea Tudorică, ce ne-a servit cu mâncare de post şi cu vişinată. Deoarece intenţionam să colectăm şi câteva regionalisme, am intrat la tanti Leontina, unde, uitând de post, am mâncat sarmale pe săturate...”
Morariu Ruben, alături de sora sa Andreea, Sucar Răzvan, Albuţ Adi şi fraţii Bia Otniel şi Emanuel, au investigat obiceiurile specifice confesiunii lor - Martorii lui Iehova. Conform declaraţiilor lor, s-au descurcat destul de bine : “ Mai întâi ne-am gândit pe cine să intervievăm [...]. Interviurile au reprezentat o provocare, deoarece, pentru noi era prima experienţă de acest gen ! Dacă Oti a avut mari emoţii, Adi şi Răzvan au fost mai degajaţi, poate şi pentru că, Răzvan, fiind mai mare decât noi, are mai multă experienţă ! Primele două interviuri le-am realizat seara şi ne-a fost cam frică să mergem pe la casele oamenilor (Mircea Morariu, Perşa Vasile, Szilagyi Aurel, Tavi Vâtcă). Ruben s-a ocupat cu filmatul, iar Andreea a transcris cântecele religioase. Interviurile sunt reuşite, însă, noi considerăm că e loc de mai bine!” .
La Făgetul-Ierii, o echipă de copii inspiraţi (Paşc Ana-Maria, Serban Amalia, Popa Andreea, Curşeu Răzvan, Lung Roxana) au vizitat-o pe doamna Lung Elena, căreia îi mulţumesc pe această cale, întemeietoare a Muzeului Etnografic al satului Făgetul-Ierii. Iată mărturiile copiilor: “Doamna Lung Elena ne-a primit cu braţele deschise, dornică de a ne povesti toată istoria muzeului, în pofida faptului că starea sa de sănătate este precară. [...] ne-a prezentat costumele populare, pe care, eu, Răzvan şi Roxana, le-am îmbrăcat. Ne-a povestit, totodată, despre înfiinţarea muzeului, despre şezătorile care au avut loc aici, despre motivul desfiinţării acestuia. Domnia sa a fost foarte bucuroasă că vrem să ducem mai departe tradiţiile specifice locului, încurajându-ne să le promovăm şi să le perpetuăm.”
Copii care au colindat satul Agriş ( Moisa Gabriela, Sandru Laura, Luca Andreea, Moisa Andrei) exclamă : “ Surprindere şi admiraţie ne-a trezit tot ceea ce ne-a fost dat să vedem şi să auzim! Interiorul caselor bătrâneşti vizitate, frumoasele farfurii pictate manual, strălucirea portului popular specific zonei, despre care oamenii ne-au spus cu câtă trudă a fost ţesut şi cusut, totul părea desprins dintr-un trecut foarte îndepărtat. Ni se părea că trăim într-un basm, teleportându-ne în trecut, la vechile noastre tradiţii!”.
Unii (Bistrean Paul şi Geana Adrian) afirmă sincer : “Am vizitat o bătrânică pe care am filmat-o - cu camera ascunsă- iar la ieşirea din casă am recunoscut că o filmasem. Am fost rugaţi să nu postăm pe internet materialul filmat. Prevăzând că nu o vom asculta, a exclamat: < - No, dă-i pace! > ”.
Nu pot decăt să mă declar foarte mulţumită, dragi copii ( nominalizaţi sau nu în acest articol ), de efortul depus de voi! Indiferent de cantitatea sau de calitatea materialelor, sper ca experienţa trăită să vă fi determinat să reflectaţi la ceea ce este cu adevărat de valoare...
De asemenea, promit ca în semestrul viitor să iniţiez o altă campanie de aceeaşi natură, în ideea de a ilustra şi obiceiurile autohtone speifice Sărbătorii Paştelui şi nu numai, prilej de a vă exersa abilităţile de reporteri-jurnalişti sau cameramani-fotografi!
( profesor Iulia Vicovan )
Salut, colegilor!!!
RăspundețiȘtergere